duminică, 3 octombrie 2010

Oameni seci

 
E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune/ Înşirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune.” (Mihai Eminescu, “Criticilor mei” 1883). Parcă nici n-ar fi trecut anii, cred că tocmai l-am auzit pe Eminescu rostind aceste cuvinte. Despre oameni care nu au nimic de spus deşi vorbesc neîntrerupt, sfâşiaţi de frică şi neputinţă. Oameni care rostesc cuvinte goale, fără însemnătate, doar ca să nu tacă. Suflete ofilite care nutresc numai nevoi pământeşti. Minţi umbrite de dorinţe de cotropire, uneltiri şi spovedanii false. Cuvinte de onoare strivite cu bocancii. Suflete purtate de vânt de la nord la sud şi de la est la vest. Nemurirea este ţelul spre care tind aceşti oameni. Un joc în care nu există Dumnezeu. Un război cu iţe încurcate pe care logica strâmbă nu le poate descâlci. Sunt oameni seci, care reuşesc să supravieţuiască vremurilor pentru că alţi oameni nu le observă goliciunea. Aceşti oameni se maschează în fel şi chip, numai ei înşişi nu sunt.   
“Să rămâi om între oameni, numai ca să salvezi în tine însuţi ideea de om, chiar dacă alţii o calcă în picioare.” (Marin Preda)

vineri, 25 iunie 2010

MOONWALK PRINTRE INGERI

A trecut un an...25 iunie 2009, ziua in care am pierdut (eu si cateva milioane de oameni) o parte din copilarie, din adolescenta. Vestea mortii lui Michael Jackson a rascolit multe suflete...a asmutit multimile. Au curs tone de cerneala in paginile ziarelor iar televiziunile s-au batut intr-un lant, parca neintrerupt, de transmisiuni in direct si dezbateri. Omul ciudat, Wacko Jacko, asa cum l-au numit, trecuse in lumea de dincolo. Ciudat sau nu, Michael Jackson a revolutionat lumea muzicala a anilor 80-90. Cu nebunia lui a schimbat istoria muzicii. A fost Regele...dar coroana nu i-o poate lua nimeni. Ramane Rege si dincolo. Toate lucrurile care s-au intamplat in anul care s-a scurs de la moartea sa ar putea fi comentate si para-comentate. Sa o faca cei pentru care Michael a fost intotdeauna doar un subiect de presa. Ceilalti, sa continue sa-i pomeneasca numele si muzica. A trait prin si pentru muzica iar versurile ii descriu viata intr-un fel in care niciun autor nu ar putea scrie despre el.

MUZICA LUI VA TRAI PENTRU TOTDEAUNA!




Fanii l-au iubit enorm, dar el spunea intotdeauna...I LOVE YOU MORE!


joi, 3 iunie 2010

Buna dimineata, dragul meu...

Ce-ar fi daca nu ar exista dimineti? Cum ar fi sa te trezesti in intuneric...sa deschizi ochii si sa nu vezi soarele, norii, ploaia si curcubeul de dupa? Ce speranta ai mai avea? Nu poti visa la nesfarsit chiar daca ai cele mai minunate vise. Dimineata o aseman cu un nou inceput...de viata. E ca un drog de care sunt dependenta. Mi-am dorit de multe ori sa nu mai vina, sa nu ma trezeasca...imi era teama de noua zi. Hei, dar ce faci? imi spune cealalta parte a mea. Trezeste-te. A venit, e aici...soarele...mangaierea lui calda...sarutul. Il iubesc. Nu cred ca pot fara el. Cu ani in urma il asteptam...treceam orele noptii cu ochii deschisi ca nu cumva sa ratez intalnirea primelor priviri. Tovarasa lui, luna, ma tinea treaza...imi proiecta imagini pe care le descifram, apoi numaram stelele cu degetul...cerul parea asa de aproape. Obisnuiam sa ne dam intalnire la malul marii...asteptarea se sfarsea cu mii de sarutari calde, sincere si neconditionate. Trecut-au anii... nu ne-am mai intalnit demult asa. Dar ii promit ca ne vom regasi ca atunci si abia astept sa-i spun...buna dimineata, dragul meu...

Asculta mai multe audio Muzica

vineri, 28 mai 2010

un gand...

Zambesc asa din senin...un gand imi razbate prin cap si ma distrage din amorteala. Hmm, inseamna ca nu am murit...am crezut ca ma sting. Ce bine ca m-am inselat. Parca e altfel...simt o furnicatura in stomac...a trecut...cineva m-a intrerupt cu o intrebare. Am fost nevoita sa raspund, nu aveam de ales. Imi revine zambetul. Oare par idioata? Se uita lumea la mine...ce-o exprima fata mea? Ce spun ochii mei? Dar ce-mi pasa? ...imi trezeste amintiri foarte placute si parca m-am mai dezmortit putin. Imi place cand nu vede nimeni mai departe...e mister si controversa. Rad in sinea mea...sper sa mai stea...s-a intamplat sa nu ma lase sa dorm, sa-mi invadeze visele, sa ma trezeasca din somn si sa ma urmeze toata ziua. Mi-a pus in miscare toate rotitele mintii. L-am trimis mai departe...e doar un gand, dar e interesant.

Vezi mai multe video din Muzica

luni, 10 mai 2010

KALIMERA, KALISPERA!

De ce mai respiri, saracule? De ce nu mori, ca oricum te omoara astia. Ce??? Vrei sa muncesti? Unde dracu? Nu vezi ca nu ai loc? Aaaa, te gandeai cumva sa iesi in strada, sa tipi in gura mare durerea ta? Asa si? N-ai face altceva decat galagie. Ai vrea sa pleci din tara? Prea tarziu. Stai aici cu noi toti si indura. Rabda mizeria asta si mirosul de cocina. Uita-te la cefele groase ale porcilor care ne conduc. Uita-te la ei, ca sunt satui de mancaruri fine. Asa poate iti mai trece si tie foamea. Copilul iti plange? Da-i un mar, ca are vitamine. Nu ai marul? Atunci pune-i in mana o felie de paine. O sa taca intr-un final. Ce? iti aduci aminte cu nostalgie de goana printre rafturile supermarketurilor? Plecai cu cosul plin. Ba chiar cumparai si ce nu-ti trebuia. Te-ai imbuibat destul. Uita! Salariu decent-PA, bonuri de masa-LA REVEDERE. Sperai in alocatia celui mic. Ehe, mai bine nu. Aveai si tu un banut pus deoparte la banca pentru zile negre. Ei bine, zilele sunt din ce in ce mai negre. Astia o sa-ti impoziteze dobanda la ei. Asa ca, mai bine ii scoti. Pune-i la saltea pentru coliva si colaci. Da, stiu. Nu prea iti vine sa crezi. Pai ce, mai omule, saracule, nu ti-ai dat seama ca joci in cea mai jalnica piesa de teatru? Ai facut figuratie ani de zile, acum cortina a inceput sa cada. E finalul rolului tau. Inca mai speri ca de la anu' o sa mananci din nou halci de carne? HA, HA, HA. Esti jalnic. Furtuna abia acum se starneste. Pana acum au fost doar nori negri. Uita-te la greci. Crezi ca le mai arde sa cante la bouzouki si sa sparga farfurii si pahare prin carciumi ?
KALISPERA!

PRIN OCHI, IN MINTEA ALTCUIVA...

Ti-ai dori sa poti intra in mintea celor din jur? Sa vezi ce gandesc, ce planuri urzesc nu numai despre tine, ci in general? Asa, precum Mel Gibson in filmul "Ce vor femeile?". Ar fi chinuitor si putin periculos dar macar pentru cateva zile...as vrea. Hmm, cine stie ce as putea descoperi? Bune si rele. Dar poate si lucruri care m-ar ingrijora sau care m-ar pune in garda. Uneori, cand privesti pe cineva in ochi, ai vrea atat de mult sa-ti dai seama ce gandeste in acel moment incat iti vine sa urli. Dar nu poti deschide gura sa intrebi: Ce e? La ce te gandesti? Ce pui la cale? Si daca mai ai parte si de o pereche de ochi enigmatici, atunci e si mai rau. Ha, ce tare ar fi sa poti citi gandurile. Iti dai seama ca ai da raspunsul inainte ca acea persoana sa puna intrebarea cu voce tare? Sau, ai putea sa i-o iei inainte si sa exprimi ideea la care se gandea. Sunt insa si oameni pe care "ii poti citi". Dar ce te faci cand dai de cineva care te priveste cu o mie de subintelesuri? Te framanti, te agiti, mintea iti devine un super calculator care invarte sute de mii cifre si ipoteze in cautarea solutiei. Mda, e cam periculos. Dar ia incearca sa faci si tu asa. Arunca si tu priviri pline de mister. Efectul se anuleaza cand iti dai seama ca l-ai pus pe celalalt in situatia de a calcula. Joaca-te cu mintea lui. Vorbeste-i cu ochii sa vezi daca intelege. Daca nu-ti este strain, s-ar putea sa inteleaga cate ceva, dar nu totul. Si e mai bine. De ce sa stie tot? Care ar mai fi farmecul jocului? Numai ca ai grija ce gandesti, pentru ca s-ar putea afla!!! Privirea te tradeaza. Fie ca sunt ganduri cuminti, sau nu. Atunci cand vedem ceva ce ne place, fie ca este vorba de o persoana, o masina, un lucru pe care ni-l dorim foarte mult sau o idee care ne incanta, pupilele ochilor se dilata. E o vorba care spune ca "ochii sunt oglinda sufletului". Cred partial in ea, pentru ca sunt si ochi in care nu vezi nimic, ochi reci, de gheata. Acei oameni nu se dezvaluie prea usor, sunt inchisi in ei, enigmatici. Priveste cu atentie!
 

sâmbătă, 8 mai 2010

DE PRIN TRAMVAI (2)

Să continuăm călătoria cu tramvaiul 41. Ne lovim peste tot de cerşetori, dar nu-i ştiţi pe cei din 41. Sunt aparte. Cel mai mult m-a surprins un băiat de vreo 20 de ani. E traseul lui de câţiva ani. Tipul e înalt, bine făcut, adică hrănit şi mai e şi bine îmbrăcat. C-or fi haine date de pomană, se prea poate. Însă textul rugii sale este însă, despre pensie (el neavand mai  mult de 20 şi ceva de ani). Spune: "ce să faci cu pensioara, nu-ţi ajunge până seara". Şi se plimbă dintr-un capăt în altul al tramvaiului fredonând melodia dramatică. La un moment dat un domn îl trage deoparte şi-i propune un loc de muncă. Asta se întâmpla acum vreo doi ani. Credeţi că l-a acceptat. Categoric nu. Însă băiatul, probabil redus mintal, crede că va ajunge la pensie cerşind. Adică ţinut în spate tot de clasa muncitoare care-i întinde câte un leu, din milă.
Mai este unul, tot pe 41. Ăla este greu de descifrat. Are un mesaj, numai de el ştiut. Noi, călătorii şi sponsorii nu auzim decât nişte răgete, pe note, ce-i drept. EEE-OOOO-EEEEEE. Nu ştiu cum face, da-i iese de fiecare dată la fel. În timp ce fredonează se ţine de o bară şi se leagănă înainte şi înapoi, de zici că acum vrea să se izbească de ea. Nu mă pot abţine să nu râd când îl văd pe ăsta.
O doamnă, tot la cerşit, a adoptat o altă tactică. Mai şmecherită tipa. Şi-a legat basmaua sub bărbie şi şi-a tras sacoşa de rafie (goală) pe braţ ca pe o poşetă. Asta abordează tineretu'. Zice: "Tipule, frumosule, dă şi lu' baba un ban să ai noroc la fete, frumosule!" La unii ţine, la unii nu.
De cate ori ii vad pe astia mi-aduc aminte de filmul Fiplantropica si de mafia care este in spatele acestor oameni batuti de soarta. Dar, mai sunt si unii pe cont propriu iar aia fac bani frumosi. Nu mai e mult pana cand si pensionarii de care ne lovim dimineata prin mijloacele de transport in comun, vor intinde mana.

DE PRIN TRAMVAI (1)

Nu ştiu cât de des mergeţi voi cu mijloacele de transport în comun dar vă spun că este o adevărată aventură. Nu că s-ar întâmpla lucruri ciudate dar, atunci când cobori rămîi puţin pe gânduri. Eu merg destul de des cu tramvaiul 41. Mă scapă de aglomeraţie şi, ce-i drep, mai scutesc nişte bani. Ei bine, din acest tramvai am coborât ba râzând, ba tristă. Astăzi, spre exemplu, m-am amuzat copios. Am prins un loc pe scaun şi admiram priveliştea arhicunoscută de pe traseu. La un moment dat, pe scaunul din faţa mea se aşează un tânăr pe la vreo 30 de ani, ponosit şi cam urât mirositor. Ţinea în mână o revistă veche şi un suport de candelă cu iconiţă, luate probabil de prin gunoaie. În faţa lui se aşează o doamnă care ţinea în mână câteva sacoşe. Fusese la cumpărături în supermarket. Luându-şi gândul de la revista pe care o răsfoia mai mult degeaba, tânărul intră în vorbă cu doamna.
- Grele cumpărăturile?
Doamna (cochetă, de altfel )îl ţintuieşte cu privirea, îl măsoară şi răspunde:
- Grele, ce sa facem! Şi scumpe.
- Am fost şi eu la piaţă azi, am făcut 30 de mii, a spus el.
- Aaaa, tu i-ai făcut!? a continuat ea.
- Da, i-am făcut.
Conversaţia a trecut repede într-alt registru. Cel economic. Se părea că doamnei începuse să-i placă discuţia. Cu greu îmi mascam grimasele. Zâmbeam fără să vreau. La un moment dat, tânărul (care nu prea avea toate doagele la cap), uitându-se în revista veche, a spus:
- Ştiţi, castelele astea!
Iar doamna mirată:
- Ce castele?
- Castele din Paris. Cică sunt bântuite..., a replicat el.
Tăcere. La staţia Turda, doamna s-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre uşă. La fel şi tânărul, deşi nu părea că ar avea treabă acolo. Singurul gând care mi-a venit în cap a fost acela că o urmărea pe femeie. Va urma...

luni, 5 aprilie 2010

TIC-TAC, TIC-TAC

Tu ce ai face dacă mâine ceasul Pământului s-ar opri? Cum ţi-ai trăi ultimele clipe? Ai zădărnici printre gânduri, ai căuta cu ochii să înconjuri lumea? Ai alerga să-ţi săruţi părinţii ? Ţi-ai declara dragostea persoanei de lângă tine? Ai încerca să îndrepţi greşelile pe care le-ai făcut sau ai izbucni în hohote de lacrimi regretând ceea ce nu ai avut timp să faci? Ai regreta o secundă răul care ţi-a umbrit sufletul câteodată? Secundele trec...şi auzi în minte ticăitul ceasului...tic-tac, tic-tac...nu te grăbi. Stai în loc. Uită-te în sufletul tău (dacă poţi) şi vei descoperi că e frumos, curat.. împacă-te cu gândul că ai făcut atât cât ai putut de mult pe lumea asta. Aşteaptă clipa cu seninătate.
Dacă am face toţi la fel ceasul Pământului s-ar încărca şi ar ticăi încă 2010 ani!

Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic. (Mahatma Gandhi)

vineri, 2 aprilie 2010

POTI SA TACI?

Imi vorbeste mintea...gura mi-a amutit, dar noroc ca nu m-au parasit gandurile. Hm, ce situatie? Am invatat ca pot sa tac in loc sa spun lucruri neinsemnate. Pot sa tac chiar si atunci cand sute de cuvinte se napustesc sa iasa din gura intr-un val de indignare si furie. Pot sa tac in loc sa-mi strig fericirea in gura mare si pot stavili adevarul si dreptatea doar pentru mine. Dar minic nu ma opreste sa gandesc atunci cand tac. Acum mintea imi dicteaza sa scriu cuvintele pe care le-am asmutit cu atata straduinta. Va intrebati de ce? E simplu. Am realizat ca prea multe cuvinte spuse laolalta dauneaza. Cui? In primul rand mie. Iar filtrul ratiuii prin care trec cuvintele nu conteaza pentru cei din jur. Nu, nu ma plang. As minti daca as spune ca aceasta situatie imi controleaza viata. Nu. Sunt cazuri particulare. Uneori tacerea ma macina dar stau si privesc in jur cum ceilalti vorbesc neintrerupt. Hm, ce bine ca am tacut! Ma simt mai bine. Ce rost ar fi avut cuvintele mele alaturi de ale lor? Niciunul. Imi place sa le aleg, dar nu am facut asta intotdeauna. Si acum regret ca uneori am lovit cu ele. Insa ma simt bine atunci cand cuvintele mele aduc un strop de bucurie si un zambet. Asta ma multumeste mai mult decat o aprobare a logicii in situatii decizionale. Am observat de multe ori pe pielea mea ca o logica dreapta creaza neplaceri. Nu ca as fi avut mereu dreptate. Sunt si eu om. Dar e nefiresc de neplacut sa fii aruncat in afara horei atunci cand nu vrei, din pricipiu, sa inveti pasii. Si ce daca, eu stiu dansul meu. Nu voi incerca sa rup randurile, voi sta tacuta la coada. Odata, am fost impinsa in fata de un nestavilit impuls de a face bine si de atunci...am invatat sa tac.
Tu poti sa taci?