Am călătorit peste 1000 de ani...

Lumea nu s-a sfârșit și nu suntem singuri pe pământ. N-am fost niciodată și vom exista și după ce lumea fiecăruia se va sfârși, dacă se va sfârși. Suntem de-o seamă cu Universul. Schimbăm doar trupurile în care ne marcăm existența cu date și nume. Ne moștenim noi pe noi și purtăm în spațiu amintiri. Suntem puțini în felul ăsta. Suntem neînțeleși pentră că avem întrebări, căutăm explicații în toate constelațiile...ne e sete de cunoaștere.

Am călătorit mult până aici, am peste 1000 de ani. Mă cunosc și îmi amintesc de mine. Au fost clipe cărora nu le-am dat importanță, am crezut că eu sunt născută la o anumită dată și voi muri când va fi să fie. Dar am descoperit că sunt însoțită, cel puțin în viața de acum. Am aflat că bucuria și durerea se transmit de la distanță, poate sute de ani. Am aflat că unele gesturi pot fi percepute de oameni care nu sunt, fizic, lângă mine și care îmi arată cât de importanți sunt, prin semne. Suntem suflete pereche. Nu suntem străini...am mai trăit odată sub același cer!

“In Our Darkest Hour
In My Deepest Despair
Will You Still Care?
Will You Be There?
In My Trials
And My Tribulations
Through Our Doubts
And Frustrations
In My Violence
In My Turbulence
Through My Fear
And My Confessions
In My Anguish And My Pain
Through My Joy And My Sorrow
In The Promise Of Another Tomorrow
I'll Never Let You Part
For You're Always In My Heart.”