sâmbătă, 9 august 2014

Televizorul liber

22 decembrie 1989, aproape ora prânzului. Mama era acasă. Nu înțelegeam de ce. Cu o zi în urmă fusese convocată în fața CC împreună cu toți colegii din fabrică. Tata, spirit liber și rebel, era pe străzi. Era plin de toate nenorocirile sistemului. Se simțea așa cum și-a găsit de două ori casa după vizitele securiștilor, răvășit. 
Aveam 8 ani. În ziua aia n-am fost trimisă la nicio coadă. Aveam o vecină la garsoniera de lângă noi, o fată tânără și foarte frumoasă. Îmi plăcea să merg la ea. Imi mai dădea câte o sticluță cu ursuleț pe ea, Pepsi! :)  M-am dus cu mama la vecina. Televizorul era oprit. La ora aia nu era program. Ferestrele camerei, larg deschise. Ele discutau. Văd în blocul de vis-a-vis, la etajul 6, un televizor mare scos pe geam. Atunci am întrebat: mama, Gabi, de ce au scos oamenii aia televizorul pe geam? Au sărit ca arse de pe scaune și apoi au pornit televizorul, nedumerite de gestul vecinilor de peste drum. În loc de miră, vedeam mulți oameni la un loc, foarte agitați, care gesticulau și făceau anunțuri. La scurt timp a venit tata. Alergase. M-a strâns tare în brațe și m-a pupat. Apoi a plecat iar. S-a dus la Radio. Atât am auzit. Mama plângea. Eu mă bucuram că era ceva la televizor....


Peste ani am înteles ce se întâmplase. Televiziunea publică devenise liberă. România devenise liberă. Tata era liber. Sărac, dar liber să spună ce gândește fără ca cineva să-l asculte și să-l toarne.

Au trecut 25 de ani. De vreo 12 lucrez la televiziune. De 9 în același loc. Azi, regimul care respiră în libertate vrea să-mi lege mâinile, să-mi pună căluș în gură și lacăt locului de muncă.
Dar nimeni nu-mi va lua spiritul, gândul și cuvântul!



duminică, 5 ianuarie 2014

Let it be!



Orice sfârșit are un început și invers. Acum depinde spre ce vrem să ne îndreptăm mai întâi. Nu mi-am făcut o listă cu rezoluții clare pentru anul ăsta dar am pășit ușor de la sfârșit spre început. Am intrat în vacanță în 2013 și o închei în 2014. Cam bine! O săptămână plină pe care nici eu nu știam cât de mult o așteptam și cât de mult am meritat-o. A fost exact așa: când nu ai niciun plan, viața îți face unul. Nu, n-am fost în nu știu ce stațiune de la munte, n-am chefuit de Revelion în vreun ballroom, dar vacanța asta mi-a mers la suflet. Am avut familia și prietenii aproape. Am întâlnit oameni noi, veseli și frumoși sufletește. Am râs, am dansat, am mâncat și am băut (ca de sărbători, desigur :D ), am citit și am dormit muuult. Nu mi-am făcut absolut niciun plan dar fiecare zi mi-a adus ceva nou, semn că nu trebuie să mă grăbesc niciunde. Pentru mine, anul ăsta are o singură semnificație: Let it be! Așa vreau să fie, să simt totul așa cum vine, cu bune, cu mai puțin bune. Să nu mai caut explicații acolo unde n-am ce căuta, să păstrez doar ce cred eu că aduce valoare și dă culoare vieții, să gust câte puțin din tot ce-mi face bine.
Am să cred în continuare în prietenii sincere dar voi spune mai ușor “la revedere” celor care vor dovedi falsitate.
Și…aviz prietenilor vechi și noi (vă știți voi care), dacă vedeți că o iau pe arătură, dați-mi asta să ascult :)

 Și apoi una mai săltăreață, că doar știți că mă transform! ;)