Tu ce ai face dacă mâine ceasul Pământului s-ar opri? Cum ţi-ai trăi ultimele clipe? Ai zădărnici printre gânduri, ai căuta cu ochii să înconjuri lumea? Ai alerga să-ţi săruţi părinţii ? Ţi-ai declara dragostea persoanei de lângă tine? Ai încerca să îndrepţi greşelile pe care le-ai făcut sau ai izbucni în hohote de lacrimi regretând ceea ce nu ai avut timp să faci? Ai regreta o secundă răul care ţi-a umbrit sufletul câteodată? Secundele trec...şi auzi în minte ticăitul ceasului...tic-tac, tic-tac...nu te grăbi. Stai în loc. Uită-te în sufletul tău (dacă poţi) şi vei descoperi că e frumos, curat.. împacă-te cu gândul că ai făcut atât cât ai putut de mult pe lumea asta. Aşteaptă clipa cu seninătate.
Dacă am face toţi la fel ceasul Pământului s-ar încărca şi ar ticăi încă 2010 ani!
Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic. (Mahatma Gandhi)
luni, 5 aprilie 2010
vineri, 2 aprilie 2010
POTI SA TACI?
Imi vorbeste mintea...gura mi-a amutit, dar noroc ca nu m-au parasit gandurile. Hm, ce situatie? Am invatat ca pot sa tac in loc sa spun lucruri neinsemnate. Pot sa tac chiar si atunci cand sute de cuvinte se napustesc sa iasa din gura intr-un val de indignare si furie. Pot sa tac in loc sa-mi strig fericirea in gura mare si pot stavili adevarul si dreptatea doar pentru mine. Dar minic nu ma opreste sa gandesc atunci cand tac. Acum mintea imi dicteaza sa scriu cuvintele pe care le-am asmutit cu atata straduinta. Va intrebati de ce? E simplu. Am realizat ca prea multe cuvinte spuse laolalta dauneaza. Cui? In primul rand mie. Iar filtrul ratiuii prin care trec cuvintele nu conteaza pentru cei din jur. Nu, nu ma plang. As minti daca as spune ca aceasta situatie imi controleaza viata. Nu. Sunt cazuri particulare. Uneori tacerea ma macina dar stau si privesc in jur cum ceilalti vorbesc neintrerupt. Hm, ce bine ca am tacut! Ma simt mai bine. Ce rost ar fi avut cuvintele mele alaturi de ale lor? Niciunul. Imi place sa le aleg, dar nu am facut asta intotdeauna. Si acum regret ca uneori am lovit cu ele. Insa ma simt bine atunci cand cuvintele mele aduc un strop de bucurie si un zambet. Asta ma multumeste mai mult decat o aprobare a logicii in situatii decizionale. Am observat de multe ori pe pielea mea ca o logica dreapta creaza neplaceri. Nu ca as fi avut mereu dreptate. Sunt si eu om. Dar e nefiresc de neplacut sa fii aruncat in afara horei atunci cand nu vrei, din pricipiu, sa inveti pasii. Si ce daca, eu stiu dansul meu. Nu voi incerca sa rup randurile, voi sta tacuta la coada. Odata, am fost impinsa in fata de un nestavilit impuls de a face bine si de atunci...am invatat sa tac.
Tu poti sa taci?
Tu poti sa taci?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
